"Lumea e, poate, schiţa rudimentară a vreunui zeu copilăros, care a abandonat-o la jumătate, ruşinat de execuţia deficientă; e opera unui zeu subaltern, de care zeii superiori se amuză; este producţia confuză a unei divinităţi pensionate şi senile, care a şi murit." David Hume


Lumea în care trăim e o lume minunată în care nimic nu e ceea ce pare, "o cuşcă de nebuni" cum spunea Tommaso Campanella! Sper să vă trezească la realitate într-un mod optimist această incursiune!

Enjoy:)




vineri, 10 iunie 2011

Umor legal part XX: Copiii spun lucruri trăznite

E de ştiu că cei mici sunt de multe ori mult mai amuzanţi şi chiar mai puţin complicaţi decât adulţii, care deseori se complac în rezolvări şi complicări de probleme. "Copiii spun lucruri trăznite" a lui Ianţu mi se pare şi acum că a fost mult mai amuzantă şi mai cu bun gust decât idiocraţiile astea pe care le vedem acum la Tv gen "Burlacul", "Burlăciţa" cică mai nou, "Acces direct" (la prostie!)sau emisiunile ce includ punerea în evidenţă a silicoanelor şi a prostiei. Totuşi cât de amuzanţi pot fi cei mici? Let's see! Enjoy!!!


De ce a făcut Dumnezeu mama?
  • Mai mult ca să curăţe casa..
  • Să ne ajute pe noi când ne naştem.
  • Ea e singura care ştie unde e banda de lipit.

Cum le-a făcut Dumnezeu pe mame?
  • El a folosit pământ, cum ne-a făcut şi pe noi.
  • Magie, plus putere supremă, şi a amestecat mult.
  • Dumnezeu a făcut mamele la fel ca mine şi tine ... Numai că el a folosit piese mai mari...

Din ce ingrediente au fost făcute mamele?
  • Dumnezeu a făcut mamele din nori şi păr de înger şi cele mai frumoase lucruri din lume şi o măsură de severitate.
  • Ele trebuie să aibă startul din oase de om. După aia s-a folosit foarte multa aţă, mă gândesc.

De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale şi nu altei mame?
  • Pentru că noi suntem neamuri..
  • Dumnezeu a ştiut că ea mă iubeşte mai mult decât mamele altor oameni.

Ce fel de fetiţă a fost mama ta?
  • Mama mea a fost totdeauna mama mea şi nimic altceva.
  • Nu ştiu, că nu am fost pe vremea aia, dar cred că a fost mare şefă.
  • Alţii îmi spun că ea era bună cândva.

Ce a trebuit să ştie mama ta despre tatăl tău înainte ca ea să se căsătorească cu el?
  • Numele lui de familie..
  • Ea a trebuit să ştie trecutul lui. Dacă a fost un escroc? Dacă se îmbăta cu bere?
  • Dacă face cel puţin $800 pe an, dacă el a spus nu la droguri şi da la treburile casei?

De ce mama ta s-a căsătorit cu tatăl tău?
  • Tatăl meu face cele mai bune macaroane din lume. Şi mama mea mănâncă mult.
  • Ea a devenit foarte bătrână şi nu mai putea să facă nimic fără el.
  • Bunica mea mi-a spus că mama mea nu a avut şapca gândirii pe cap atunci când s-a măritat cu tata.


Care-i diferenţa dintre mama şi tata?
  • Mama lucrează la lucru şi lucrează şi acasă, iar tata lucrează numai la lucru.
  • Mama ştie cum să vorbească cu profesorii fără să-i sperie.
  • Taţii sunt înalţi şi puternici, dar mama are puterea reală, pentru că ea este cea pe care o întrebi când vrei să petreci o noapte acasă la prieteni...
  • Mama are magie, ea te face să te simţi bine fără doctor.

Ce ar trebui să schimbe mama ta, ca să fie perfectă?
  • În interior ea e deja perfectă. Pe dinafară cred că ar trebui o operaţie de frumuseţe.
  • Dieta.

Dacă ai putea să schimbi ceva la mama ta, ce ar fi?
  • Ea ma obligă tot timpul să îmi ţin camera curată. Aş şterge asta din ea.
  • Aş face-o mai deşteaptă. Atunci ea ar şti că sora mea e cea care a făcut prostii, şi nu eu.
  • Eu aş vrea să scape de ochii invizibili din spatele capului...


Ce este respectul ?
Respect înseamnă sa te scoli să stea babele pe scaun.

Ce limbă se foloseşte în Iad şi în Rai?
În Rai vorbim limba mută, în Iad vorbim româneşte.

De ce bărbaţii nu poartă cercei?
Bărbaţii nu au voie să poarte cercei, doar femeile au voie să poarte cercei, că aşa vrea miliţia. Miliţia nu vrea ca bărbaţii să fie frumoşi ca femeile.

Ce este politica?
Politica este când mai mulţi oameni se întâlnesc şi vorbesc foarte mult.

Ce este tristeţea?
Tristete înseamnă când un om vine la altul şi bea mult.

De ce vorbesc mamele mai mult decât taţii?
Mamele sunt mai vorbăreţe decât taţii pentru că mamele se duc la piaţă şi se ceartă cu vânzătorii.

Ce înseamnă linguşitor?
Linguşitor este când lingi lingura, lingi farfuria şi vrei să lingi şi cratiţa toată.


Ce este acela un minister?
  • Minister înseamnă când scrie ceva şi se duce la alt om şi omul aşa îl trimite la alt om şi tot aşa.
  • Minister înseamnă ca să te duci acolo ca să te răzbuni.
  • Ministerul este o fabrică care face beţe.
Ce este ministrul?
  • Ministrul e un om care stă pe scaun şi le spune la alţii să facă cerere.
  • Ministrul este un om care a învăţat zece clase şi s-a dus la serviciul de miniştrii.

Ce este răscoala?
Răscoala înseamnă, când părinţii noştri nu găsesc bani şi atunci răscolesc ca să găsească.


Cum ştiu cei de la televizor că mâine va fi vreme urâtă sau frumoasă?
Omul de la televizor ştie că mâine plouă, că are un bilet şi citeşte. Biletul i l-a scris mama lui.

Ce este ambiţia?
Ambiţia în viaţă înseamnă să fii egoist.

Ce sunt lacrimile?
Lacrimile sunt când creierul are un moment de gândire şi transpiră, şi transpiraţia ne iese prin ochi.



Cum e să te îndrăgosteşti?
E ca o avalanşă şi trebuie să alergi ca să te salvezi.

Ce este acela un servici?
Servici este atunci când un om stă să semneze condica toată ziua sau să bea cafea.




Copiii care au răspuns la întrebări aveau între 5 şi 10 ani, deci unele lucruri sunt mai simple atunci când eşti mai mic decât atunci când creşti. Hope you enjoyed it!!!!


P.S.
Mama, tata şi copilul de 6 ani ies la plimbare. La un moment dat trec pe lângă un cuplu de vârsta a doua, el fiind mai în vârstă 1,90 cm, ea mai urâţică şi scundă. Mama face o remarcă uşor răutăcioasă: "Cum şi-o fi luat şi păluga asta o nevastă aşa scundă?"
La care copilul răspunde spontan: "Şi-a luat şi el nevastă de câţi bani a avut!"



2 comentarii:

  1. Si-a luat nevasta de cati bani a avut? =))) Mi se pare cea mai geniala replica venita din partea unui pusti =))) hahahahaha
    Bravo lui !

    RăspundețiȘtergere
  2. DA! Omuletul a spus lucrurile cum le-a gandit el :))) ar trebui sa-i luam in serios de multe ori!!!!

    RăspundețiȘtergere