"Lumea e, poate, schiţa rudimentară a vreunui zeu copilăros, care a abandonat-o la jumătate, ruşinat de execuţia deficientă; e opera unui zeu subaltern, de care zeii superiori se amuză; este producţia confuză a unei divinităţi pensionate şi senile, care a şi murit." David Hume


Lumea în care trăim e o lume minunată în care nimic nu e ceea ce pare, "o cuşcă de nebuni" cum spunea Tommaso Campanella! Sper să vă trezească la realitate într-un mod optimist această incursiune!

Enjoy:)




marți, 28 februarie 2012

Legile lui Pruteanu

LEGEA MINISTERELOR
În orice minister există un grupşor de oameni care muncesc, dar ei nu pot fi găsiţi decât foarte greu.

PRINCIPIUL MINIŞTRILOR DE FINANŢE.
Regula e că impozitul trebuie să fie mai mic decât salariul. Dar viaţa ne obligă la concesii.

LEGEA FONDULUI FUNCIAR
Pământul e ca lumina: se distribuie, dar nu se împarte.

LEGEA CASELOR NAŢIONALIZATE
Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da.

IPOTEZA FUNAR
Maghiarul fiind un român stricat noi trebuie să-l reparăm.

DISTRIBUIRIEA SPAŢIULUI
a) Este loc sub soare pentru toată lumea.
b) Inutil, pentru că toată lumea vrea la umbră.

LEGEA CIOCOIRII
Un cap ridicat la putere devine pătrat.

AXIOMA CIOLANULUI
Un cetăţean ridicat de tovarăşi devine domn.

AXIOMA LIBERALĂ
Tot ce e de stat – stă.

LEGEA PRIVATIZĂRII
Daca din ceva scoţi ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul.

REGULA PARTIDELOR
Unde nu e cap, sunt multe aripi.

REGULA REVOLUŢIEI DUPĂ ORGANELE DE STAT
Orice mişcare de revoluţie care nu ascultă de nişte legi trebuie băgată la zdup.

DEFINIŢIA REVOLUŢIEI DUPĂ ORGANELE DE STAT
Orice regie de miting, de manevre militare cu muniţie de luptă, de filmări în curtea instituţiilor medico-legale, de execuţii mediatizate de şefi de stat judecaţi de proprii lor miniştri, este o revoluţie. Cine se mişcă în afara regiei este un golan.

DESFĂŞURAREA UNEI REVOLUŢII ÎN ROMÂNIA
Dacă organizarea nu merge, improvizaţi. Oricum nimeni nu va vedea diferenţa.

LEGEA PESIMISTĂ A TRANZIŢIEI
Drumul spre Mai Bine trece prin Mai Prost şi se afundă acolo.

LEGEA OPTIMISTĂ A TRANZIŢIEI
Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Rămân cicatricele.

LEGEA CEA MAI OPTIMISTĂ A TRANZIŢIEI
Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Rămân ei.

LEGEA CIRCULAŢIE
Drumul cel mai scurt între două gropi trece întotdeauna printr-o groapă.

LEGEA DE BAZĂ A LUI MURPHY, CU APLICAŢIE LA 1989
Orice începe bine, sfârşeşte rău. Orice începe rău, sfârşeşte şi mai rău.

CONSTANTA PUTERII sau PRINCIPIUL TITIREZULUI
Ca să rămâi în picioare, trebuie să fii învârtit.

LEGEA LENEI UNIVERSALE
Nimic nu merită să... (CĂSCAT ÎNDELUNG)

PRINCIPIUL FĂNUŢIAN ATARAXIC
"Munca îl înnobilează pe om, dar lenea n-a omorât pe nimeni.."

OBSERVAŢIA OPOZIŢIEI LA LEGEA GRAVITAŢIEI
“Toate lucrurile cad în jos” – dar, din păcate, nu se precizează CÂND.

AXIOMA BEZNELOR
Viteza întunericului este riguros egală cu cea a luminii, când nu e chiar mai mare.