"Lumea e, poate, schiţa rudimentară a vreunui zeu copilăros, care a abandonat-o la jumătate, ruşinat de execuţia deficientă; e opera unui zeu subaltern, de care zeii superiori se amuză; este producţia confuză a unei divinităţi pensionate şi senile, care a şi murit." David Hume


Lumea în care trăim e o lume minunată în care nimic nu e ceea ce pare, "o cuşcă de nebuni" cum spunea Tommaso Campanella! Sper să vă trezească la realitate într-un mod optimist această incursiune!

Enjoy:)




joi, 22 decembrie 2011

Probleme ale sexelor

Ce gândeşte el:
“Bine că mi-au făcut semnalizarea, că mă oprea poliţia şi-mi lua talonul. Zicea că mi-a strâns şi frânele, plăcuţele sunt noi, cu frâna nu mai am probleme anu’ ăsta. Cutia e rezolvată, mi-a ridicat masca, nu mai are joc deloc pe spate. Mai tre’ să-i dau două milioane, să-mi schimbe cauciucurile pe faţă, că n-are rost să-i reglez unghiul până nu schimb cauciucurile. După ce le fac şi p-astea, nu mai bag nici un ban în ea”.

Ce gândeşte ea, în timpul ăsta:
“Nu scoate o vorbă. Cred că e nefericit cu mine. Oare relaţia noastră chiar merge sau mă amăgesc singură? O să ne luăm? O să avem copii? De copii nu zice nimic, de câte ori aduc vorba ori nu răspunde, ori schimbă repede subiectul. Până la un punct l-am înţeles, dar mai departe…”.

Ce gândeste el în continuare:
“Bine-ar fi să rămână Mihăiţă Pleşan la Craiova, că altfel nu ştiu cum scăpam de retrogradare. A venit şi Papi, deci e bine. Numa’ să nu se-apuce iar de trântit meciuri. Oricum, suntem subţiri, în loc să-l aducă înapoi pe Gane l-au adus pe petarda aia de la Dinamo. Nici Rada n-a mai venit.
Timişoara şi-a făcut trupa, la Oţelul bagă indianu’ bani, am rămas noi, Iaşiu’ şi Braşovu’ ciuca bătăilor. Poate, totuşi, cade Bacău’ şi scăpăm!”.

Ce gândeşte ea, în timpul ăsta:
“E încruntat, nimic nu-i place. Oare sunt prea grasă? Tot îmi zice să mă duc la sală. O să mă duc! Da’ când să mai am timp şi de sală? Am văzut eu cum i se scurg ochii după toate scobitorile, toate proastele. Dacă mă iubeşte, să mă ia aşa cum sunt. Ce, eu i-am zis ceva că are burtă? El de ce nu merge la sală, că are timp mai mult ca mine?”.

Ce gândeşte el mai departe:
“I-am făcut ca la balamuc. Mare bulan am avut, eu cu careu, să-l prind pe fraierul ăla de Andrei cu full de aşi. Credea că merg la cacealma şi-a cerut ca bou’. Îl duc odată cu maşina acasă şi-i arăt: “Bă, vezi cauciucul ăla de pe dreapta? Mi l-a dat un fraier care avea full de aşi”.

Ce gândeşte ea:
“E clar că aşa nu mai poate continuă. Trebuie să dăm cărţile pe faţă.”

A doua zi dimineaţa. El: “Ce faci, iubito?”
Ea, seacă: “Bine.”
El: “Ai ceva?”.
Ea: “N-am nimic”.
El: “Ba ai”.
Ea: “Da, am. Relaţia noastră nu merge.”
El rămâne perplex.
Ea, în gândul ei: “Deci, aveam dreptate!”

P.S. Dragostea e complicată !!!

duminică, 18 decembrie 2011

România la ştiri




Avem o ţară frumoasă;
Mai bine să stai acasă,
Privind la televizor.
Ora cinci e cu omor;
Beat fiind şi fără treabă,
Altu-a violat o babă,
Trei ţigani îşi fac palate,
Opt şosele sunt blocate,
Cinci şoferi ebrietăţi,
O bătaie între fraţi,
Unul, care-n drum spre piaţă,
A alunecat pe gheaţă
Şi şi-a rupt din nou piciorul,
O mardeală cu toporul,
Patru spargeri din auto,
Unul leafa şi-a băut-o,
Altul sora şi-a bătut-o,
Doi copii cu pocnitori,
Încă trei copii din flori,
Un scandal între vecini,
Patru furturi de găini,
Doi ţărani şi-au mâncat calul
Şi s-a terminat jurnalul.
Gata, ura şi la gară,
Că-ncep ştirile de seară!


Dar, indiferent de post,
Toate ştirile-ncep prost:
Leul a ajuns pisică,
Leafa va fi tot mai mică,
Toată ţara e în criză,
Unii n-au curent la priză,
Pe alocuri muşcă gerul
Şi-a-ngheţat caloriferul,
Situaţia-i de groază,
Mulţi patroni concediază,
Trei directori sunt demişi,
Miniştrii sunt indecişi,
E scandal în PSD,
Fiindcă Oprea nu ştiu ce,
Vine şi Vanghelie,
Boc menţine ordonanţa,
Alţii sar iute cu clanţa,
Trei controale prin spitale,
Leul se duce la vale....

* * *

Un calup publicitar
Cu-aceleaşi reclame, iar:
Ciocolată şi bomboane,
Modele de telefoane,
Creme, alifii, şampoane,
Bere, gumă sau tampoane,
Un nou var de dat pe ziduri,
Noua cremă pentru riduri,
Iarna-i grea, oferta-i mare,
Noi avem o întrebare:
De ce, dup-atâţia ani,
La ofertă nu-s şi bani?

* * *

Din nou ştiri, din nou scandal,
Unii sunt luaţi de val
Şi se pun pe declaraţii
În faţa întregii naţii.
Iliescu-i cu gargara,
Orban vine cu chitara,
La gât Băse poartă lanţ,
Dascălii n-au nici un sfanţ,
Economia-i în şanţ,
În Gaza încă un mort,
Dar vin ştirile din sport:
Pe Mutu îl doare-n cot,
Popa iar pleacă de tot
Şi nu vrea să mai rămână,
Gigi nu s-a-ntors la stână,
Şi din când în când, aşa,
Unii merg la DNA.
După sport, timpul probabil,
Care nu e prea valabil.
Gazele le taie rusu',
Despre frig vorbeşte Busu,
Şi-apoi, gata. După care,
Câte-un film în reluare...
Avem o ţară frumoasă;
Mai bine să stai acasă
Şi dup-aia să te miri:
"Asta-i ţară ? Astea-s ştiri?"


vineri, 16 decembrie 2011

Dragostea e o boală


Este oficial: ştiinţa a ajuns la concluzia că dragostea poate îmbolnăvi organismul uman, acţionând violent asupra creierului. Astfel, efectul acesteia asupra creierului uman poate fi comparat cu efectul pe care fumul de marijuana îl are, iar comportamentul unui îndrăgostit părăsit sau ignorat seamănă foarte mult cu cel al unui dependent de droguri.

"Tot ce are loc în creier, tot ceea ce se întâmplă plecând de la dragostea romantică are o explicaţie chimică", a spus un antropolog de la Universitatea Rutgers (SUA), Helen Fisher. Se pare că atunci când eşti îndrăgostit în corp se activează sistemul dopaminei – cel asociat cu plăcerea şi dependenţa, dar în acelaşi timp se activează şi zone ale creierului responsabile cu asumarea riscului, controlarea furiei şi a problemelor obsesiv-compulsive.

Cercetările desfăşurate în Italia au ajuns chiar la concluzia că dragostea este relaţionată cu problemele mentale. Nivelul de serotonină – un neurotransmiţător cu rol important în apariţia depresiei şi anxietăţii, al celor cu probleme în dragoste este asemănător cu al pacienţilor care suferă de tulburări obsesiv- compulsive.

Recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii a luat decizia de a include dragostea pe lista tulburărilor impulsive cu codul F63.9, precizând ca simptome ale acestei maladii gândurile obsesive despre altă persoană, schmbările bruşte ale dispoziţiei, insomnia, acte negândite, impulsive, lipsă de concentrare, dureri de cap şi chiar reacţii alergice.

Ceea ce mi se pare curios atât din punct de vedere socilogic cât şi pragmatic, dacă dragostea este o boală, iar pentru mai toate bolile există leacuri şi medicamente, cum se poate trata dragostea? O să ajungem să mergem la medicul de familie care o să ne dea o reţetă cu care o să mergem la farmacie să ne luăm pastile pentru dragostea neîmplinită.


Poate chiar o să se inventeze dragoste la plic – un plic cu hormonii emanaţi în corp atunci când eşti îndrăgostit, dar cu efect de scurtă durată şi nu la fel de dăunător organismului.

Poate se încearcă înlăturarea chestiilor care ne mai fac umani. Poate până la urmă o să ajungem într-o societate precum cea din „Minunata lume nouă” a lui A. Huxley unde nu existau sentimente, exista doar sex, copii creaţi în eprubete special pentru a conduce, a fi conduşi şi a face muncile de jos iar totul se baza pe condiţionare.

Problema este că nu s-a modificat numai conceptul de „dragoste” faţă de cel pe care îl cunoşteam de mii şi sute de ani. Mi-e greu să cred că oamenii din Evul Mediu nu s-au iubit. Astfel, pe lângă modificarea conceptului de „dragoste” este normal că s-au modificat şi modalităţile, şi evoluţia acestuia şi mai ales mentalităţile umane.

Mai nou cele mai multe sinucideri sunt datorate neîmplinirii amoroase. Nu putem da vina doar pe cantitatea de dopamină, serotonină sau alţi neurotransmiţători, atâta timp cât suntem înzestraţi cu raţiune. Se poate ca aceştia să sufere de comportamente deviante şi tulburări obsesiv-compulsive dintotdeauna care să fie activate odată cu „îndrăgostirea” dar mi se pare puţin exagerat să blamăm întreg conceptul acesta de „dragoste” pentru finalităţile unor acţiuni ale unor oameni cu probleme.

Vorbesc din perspectiva unei femei de 22 de ani care a trecut prin câteva relaţii neadecvate dar care a fost îndrăgostită de vreo 2 ori – deci ştiu cum e şi cum îţi poate afecta comportamentul. Dar până la urmă lupul îşi schimbă doar blana nu şi năravul, iar eu încă trăiesc, mi-am lăsat venele să crească şi nu vreau să mă am pe conştiinţă. Unii se luptă cu cancerul, malformaţii congenitale sau altfel de dizabilităţi vizibile dar totuşi preţuiesc fiecare zi din viaţa asta scurtă iar alţii suferă de dragoste şi îşi ia zilele înainte de vreme. Nu e ironic?

E totuşi bine că aceeiaşi cercetători au ajuns la concluzia că dragostea durează 4 ani. Deci dragostea eternă durează...4 ani. Dacă rezişti în tot acest timp ai scăpat de boală! :D

Dragostea nu poate să-ţi ia minţile dacă le ai!

marți, 13 decembrie 2011

Superstiţii

Oamenii adesea inventează te miri ce chestii, ori din lipsă de ocupaţie ori de amuzament. Din punctul meu de vedere aşa au fost inventate şi superstiliile: de unii cu spiritul umorului destul de dezvoltat pentru alţii lipsiţi de ocupaţie. Tre să fii un pic sărit dacă ţi-ai uitat ceva important acasa să nu te mai întorci că o să-ţi meargă prost. N-o să-ţi meargă mai prost dacă ţi-ai uitat umbrela pe ploaie şi nu te-ntorci după ea?
Azi marţi 13. Dumnezeule!Trei ceasuri rele... A ieşit cineva de pe planeta asta afară din casă în afară de Chuck Norris? Nu cred!!!!

Nu ştiu alţii cum or fi dar poporul român are la superstiţii încât am defrişa jumătate din pădurile aflate în administraţia Udrea (nu că ar fi mai bine valorificate oricum...) pentru a le scrie. Spiritul meu de româncă ironico-amuzantă mă face să vă prezint unele din acestea într-o altă variantă

Stai pe colţul mesei - nu te mai măriţi!

Te-a măturat cineva peste picioare - nu te mai măriţi!

Ai grijă cum respiri că...s-ar putea să nu te mai măriţi

S-a vărsat sarea – o să te cerţi!

S-a vărsat zahărul – o să te împaci!

S-a vărsat cocaina – o să ai halucinaţii şi vedenii fantasmagorice!

Vi se zbate ochiul – vrea să scape!


V-a căzut săpunul – se va întâmpla ceva neaşteptat..
Coşi un nasture cu haina pe tine - OMG, ţi-ai cusut mintea! (deci aşa se explică :-? Păi 70 % din români au mintea cusută pe undeva atunci...Ştia ea bunica ce m-a învăţat! Era chiar un sociolog...)

Rândunelele zboară foarte jos – va fi ploaie!

Văcuţele zboară foarte jos – s-a vărsat cocaina...


A plesnit oglinda – O să ţi se întâmple ceva rău.


A plesnit oglinda şi ai mai trecut şi pe sub o scară (de unde scară :-?? ) -
Adăposteşte-te mai bine.

A plesnit elasticul de la chiloţi – o să ţi se întâmple o ruşine mare sau o ruşine mică (depinde de mărimea chiloţilor!)

A plesnit prezervativul – mai bine plesnea oglinda!

A trecut pisica neagră prin faţă – aştepţi să ţi plesnească prezervativul,
dorindu-ţă ca mai bine să fi plesnit oglinda. (Dar dacă trece o pisică neagră cu un trifoi cu patru foi în gură sau o potcoavă la gât? Se anulează? :)) )


A căzut o stea – până şi stelele se împiedică, pune-ţi o dorinţă (probabil una care are legătură cu vreun prezervativ plesnit...)
Ai vărsat cafeaua - vei primi bani!

Ai visat ţigani - vei primi bani!

Îţi laşi geanta pe podea - vei pierde bani!

Te mănâncă palma dreaptă - vei da bani!
Rezultă că cele patru se anulează, rezultă că...visezi doar bani!

Te duci la nuntă şi eşti a 3-a oară domnişoară de onoare - Ia-ţi adio de la măritat!

Îi faci cadou iubitului/iubitei un cuţit - dragostea voastră se va sfârşi (Cum să faci cadou un cuţit? Şi dacă tot îl faci cadou e logic că s-ar putea să se sfârşească...tragic!)

Te mănâncă palma stângă – o să primeşti bani, şi o să te mănânce nasul.

Te mănâncă palma dreaptă – mai bine vezi un dermatolog decât să visezi bani...

Te mănâncă nasul – vei da chef, dacă te-a mâncat palma stângă.

Te mănâncă fundul – o să ţi se întâmple o aventură

Te mănâncă... altceva – Du-te şi caută mai repede doctorul ăla!

Nu ţi s-a deschis paraşuta – te-a mâncat în fund, mai ales că ţi-a crăpat şi oglinda...

Te întâlneşti cu coşarul – ai băut la crâşmă până la 3 dimineaţa...


Te întâlneşti cu o gravidă – acum chiar că te bucuri că nu ţi-a plesnit
prezervativul!



Un lucru trebuie să apreciezi la români: creativitatea, frate! Despre superstiţiile de nuntă nici nu mă apuc să vorbesc pentru că ar trebui să încep cu Superstiţii de nuntă Vol I, Superstiţii de nuntă Vol II, Superstiţii de nuntă Vol Z etc.etc. Oricum ar fi ai putea da vina pe o superstiţie dacă nu o să mergă căsătoria - gen ai făcut nunta în mai, ai avut sandale la nuntă şi ţi s-a "scurs norocul printre degete" (deci norocul stă în degetele de la picioare :-?? Hmmm...interesant!) sau te-a văzut îmbrăcată în mireasă înainte de nuntă. Probabil că până şi unele divorţuri au astfel de temeiuri...Mda!

Vă urez un marţi 13 fără evenimente neplăcute, fără pisici negre, scări, praguri călcate, despărţiri sau oglinzi plesnite. Să sperăm că o să supravieţuim :D Enjoy!!!!!

miercuri, 7 decembrie 2011

2012 - Tarife bisericeşti

Odată cu începerea unui nou, aşa cum ne-am obişnuit şi în anii anteriori, comercianţii îşi vor modifica preţurile astfel încât să ne obişnuiască cu răul de la bun început. Dar se pare că nu doar comercianţii, sau şi cel la care mă refer eu se ocupă tot cu un fel de comerţ? Nu m-ar mira! Mai ales că am ajuns la concluzia că e bine să faci ce zice popa şi nu ce face popa, pentru că dacă ai face ce fac popii mai nou s-ar putea să deveniţi colegi de celulă.
Aşadar, noile tarife bisericeşti în 2012:





Se pare că şi aceştia o să treacă la folosirea monedei euro, că doar suntem stat european. Aşa că pregătiţi-vă cu cel puţin 100 de euro pentru un botez - asta dacă nu aveţi un copil supraponderal sau dorţi şi un pic de topping la mir, cel puţin 2000 de euro dacă vă găsesc dracii şi vreţi ca cineva să-i găsescă şi pe ei, apoi încă 500-800 de euro dacă vreţi să umblaţi într-o maşină sfinţită sau peste 1000 dacă vreţi să locuiţi într-o casă ferită de rele.
La comandă puteţi avea parte de o slujbă cu sfârşit optimist la doar 100 de euro sau doar cu sfârşit la 80 de euro - deci optimismul nu costă decât 20 de euro. Şi ca să fiţi împăcaţi cu eul (liric că doar românii sunt poeţi) vă puteţi spovedi cu doar 30/40/50 de euro - depinde de câte păcate aveţi de povestit sau împărtăşi la 80 de euro, asta dacă nu vreţi să vă împărtăşiţi o dată şi bine la doar 100 de euro, la care se adaugă taxa lichidului cu care doriţi să fiţi împărtăşiţi. Şi cele mai importante - înmormântările vor începe de la preţul de 500 de euro ajungând până la 800 şi ceva de euro, depinde de menţiunile aferente.
Aşa că pregătiţi-vă bine pentru îngrijirea sufletului că o să ajungă să coste mai mult să mori decât să supravieţuieşti! :D

O zi excelentă indiferent de condiţiile meteo!!! :D

marți, 6 decembrie 2011

Dulciuri de Moş Nicolae

Se pare că a început sezonul dulce :D
Început în stil românesc pentru unii, adică nelipsiţii mici şi bere sau mai nou cârnaţi, de la 1 Decembrie, sunt urmaţi de nelipsitele dulciuri de Moş Nicolae îndesate în ghetuţele unora.


Tradiţia spune că Nicolae născut într-o familie înstărită, după ce a rămas fără părinţi, a început să împartă daruri la săraci şi să le lase celor mici cadouri dulci în ghetuţe. Celor cuminţi, pentru că cei neascultători primesc o nuieluşă. Cel puţin aşa spune legenda :P

Dacă tot e vorba de dulciuri, am zis să mă concentrez asupra acestora. Mâncând pentru a trăi şi nu invers dulciurile pot deveni o adevărată artă. Bineînţeles că menirea lor e de a fi mâncate, dar totuşi le putem şi admira. Priviţi ce se poate face din ciocolată albă sau neagră, marţipan, praline, jeleuri sau bomboane. Uimitoare lucruri spun eu :)



Începem de la rochii :)


Globuri


Castel din ciocolată yummy!!! :D


Chocolate Yoda!

Nike făcuţi din ciocolată


Titanicul făcut din ciocolată


BMW făcut din ciocolată


Sculptură în ciocolată


Biscuiţi, bomboane, cremă...


Da, e făcut din ciocolată dar nu ştiu
dacă vă lasă inima să mâncaţi ceva ce pare atât de real...



Inimioare din jeleu pe ciocolată















Castel făcut din bomboane


















O replică a Casei Albe dar din ciocolată :)



Şi bineînţeles ca să intrăm în spiritul sărbătorilor: tortul Moş Crăciun, care s-a vândut la Târgul de dulciuri de la Bucureşti de săptămâna trecută cu 500 de ron. Cam piperat preţul dar presupun că şi conţinutul a fost destul de dulce :D

Atenţie la glicemie şi la siluetă luna asta:) O seară excelentă! Să fiţi cu minte şi cuminţi că trebuie să mai dea pe la noi un moş - eu una sper ca ăla să fie un pic mai consistent :P

P.S. I'd give up chocolate but I'm no quitter!!! :D

miercuri, 30 noiembrie 2011

1 Decembrie 1918 vs. 1 Decembrie 2011




1 Decembrie 1918 - românii sărbătoresc în sfârşit Marea Unire de la Alba Iulia !
1 Decembrie 2011 - 93 de ani mai târziu, românii sărbătoresc Marea Unire de la Alba Iulia ?

1 Decembrie 1918:
  • La 18 noiembrie/1 decembrie 1918 deputaţii decid în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitatea naţionalităţilor şi a religiilor. La Alba Iulia, aşa cum fusese înainte şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost, de fapt, un plebiscit al tuturor românilor din Austro-Ungaria.
  • Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
  • Principiile fundamentale la alcătuirea noului Stat Român:
  1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
  2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
  3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
  4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
  5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
  6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
  • Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.
  • Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

1 Decembrie 2011:

  • Chinezii inaugurează un nou "Dragon Roşu"în Bucureşti.
  • Paradă de ziua României în centrul capitalei - relativ puţini oameni, dat fiind faptul că sunt promoţii la Dragonul inaugurat de chinezi.
  • Acorduri de acordeon, orgă, chitare răsună emanând supremaţia micilor şi a berii.
  • Principiile fundamentale instituite la 1 Decembrie 1918 au o relativă valabilitate:
1. Libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare - partidul UDMR face parte din guvernarea actuală.
2. Drepturi şi libertăţi egale pentru toate confesiunile din stat - religia nu prea mai este considerată un lucru important. "Nu lua numele Domnului în deşert" - preot arestat pentru ucidere sau altul pentru viol şi afirmă "Dumnezeu să ne-ajute!".... Drepturile şi libretăţile sunt aceleaşi pentru toate confesiunile din stat, dar...nimănui nu-i prea mai pasă de asta.
3. "Regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice" - "Altădată-n România/Scârţâia democraţia./Acum, mai avem un pic/Şi nu scârţâie nimic." La 18 ani momentan fetele sunt preocupate de extensii, silicoane, botox şi vor să devină piţipoance, băieţii sunt preocupaţi de etnobotanice, maşini, bani, femei, distracţie, sunt sau vor să devină cocalari cool, dar totuşi se votează. În 1918 se vota la 21 de ani - aş fi de acord să se reinstituie asta.
4. Libertatea presei a luat-o razna. Libera propagandă s-a transformat într-o propagandă neagră. Există rare informaţii corect transmise. Informaţiile se bazează pe zvonuri, bănuieli, presupuneri, bârfe. Sunt transmise în mijlocul zilei, însoţite de imagini de multe ori inadecvate. Nu-mi pot imagina cum era presa în 1918 dar presa de acum...depăşeşte limitele.
5. Reforma agrară radicală- Am avea nevoie de aşa ceva! Veşnicia care spunea Blaga că s-a născut la sat a început să moară...de plictiseală, mai ales că aproape nu mai e nimeni în sate. Cei peste 30 de ani sunt plecaţi peste hotare, cei de la 15 la 30 s-au mutat sau relocat în oraşe, şi nu au mai rămas decât lelea Măria şi nea Ion prea bătrâni să mai muncească ogoarele, să cultive grădinile sau să crească vite. Schimbări radicale în domeniul agriculturii chiar trebuie să se întâmple. Poate peste încă 93 de ani....
6. Muncitorimei industriale i sunt încălcate unele drepturi momentan. Muncitorimea face ceea ce prin definiţie ar trebui - munceşte! Numai că munceşte fie pe degeaba, fie pe puţin.

  • 2011 - suntem în Uniunea Europeană şi asta ne ocupă tot timpul.Suntem datori FMI şi avem de gând să ne mai îndatorăm. Am rămas mult în urma Poloniei.
  • Pe Facebook românii îşi schimbă poza de profil cu steagul României. Pe net se caută expresia "Românii sunt deştepţi" pentru a le schimba impresia străinilor că suntem hoţi, păduchioşi, proşti sau de etnie. Francezii fac la câte 2 săptămâni glume ironice pe seama românilor.
  • Se porneşte campania "Obiectiv: Basarabia". Îmi place asta!
  • La Alba Iulia românii fac paradă de 1 Decembrie 2011 cu personalităţi politice "alese" şi bineînţeles cu 1,2 tone de friptură şi cârnaţi şi 600 de litri de vin. Se mai cântă şi muzică populară şi românească, dar după focul de artificii se trece la after-party cu muzica "în vogă".

Cu toate astea se fac spoturi publicitare cu români plecaţi peste hotare care îşi aduc aminte că iubesc România de ziua ei şi totodată acum se promovează şi românii care fac CEVA aici în România pentru ei şi pentru România.
Asta a fost România ieri. Azi revenim la normal. Românii dau jos steagurile ale căror culori nu mai ştiu ce anume reprezintă. Spoturile publicitare au încetat pentru că intră cele pentru sărbătorile de iarnă. Românii care fac CEVA o să mai apară la anul. Românii încă se înghesuie prin Dragon şi supermarketuri să cumpere tigăi sau drujbe sau cadouri de Crăciun. Românilor de peste hotare le-a trecut dorul de ţară când aud ştirile la tv despre economia românească, pichetările din faţa Parlamentului pentru salariile de nimic şi de preţurile la mâncare.
De 1 Decembrie 2011 - eu am schimbat nişte impresii ale unor viitori votanţi, am dezvoltat un pic spiritul patriotic, am făcut un colaj cu ceea ce este reprezentativ pentru România, am cântat imnul şi am desenat steagul.
Tu ce ai făcut pentru România de ziua ei?


O zi excepţională! :)