Este oficial: ştiinţa a ajuns la concluzia că dragostea poate îmbolnăvi organismul uman, acţionând violent asupra creierului. Astfel, efectul acesteia asupra creierului uman poate fi comparat cu efectul pe care fumul de marijuana îl are, iar comportamentul unui îndrăgostit părăsit sau ignorat seamănă foarte mult cu cel al unui dependent de droguri.
"Tot ce are loc în creier, tot ceea ce se întâmplă plecând de la dragostea romantică are o explicaţie chimică", a spus un antropolog de la Universitatea Rutgers (SUA), Helen Fisher. Se pare că atunci când eşti îndrăgostit în corp se activează sistemul dopaminei – cel asociat cu plăcerea şi dependenţa, dar în acelaşi timp se activează şi zone ale creierului responsabile cu asumarea riscului, controlarea furiei şi a problemelor obsesiv-compulsive.
Cercetările desfăşurate în Italia au ajuns chiar la concluzia că dragostea este relaţionată cu problemele mentale. Nivelul de serotonină – un neurotransmiţător cu rol important în apariţia depresiei şi anxietăţii, al celor cu probleme în dragoste este asemănător cu al pacienţilor care suferă de tulburări obsesiv- compulsive.
Recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii a luat decizia de a include dragostea pe lista tulburărilor impulsive cu codul F63.9, precizând ca simptome ale acestei maladii gândurile obsesive despre altă persoană, schmbările bruşte ale dispoziţiei, insomnia, acte negândite, impulsive, lipsă de concentrare, dureri de cap şi chiar reacţii alergice.
Ceea ce mi se pare curios atât din punct de vedere socilogic cât şi pragmatic, dacă dragostea este o boală, iar pentru mai toate bolile există leacuri şi medicamente, cum se poate trata dragostea? O să ajungem să mergem la medicul de familie care o să ne dea o reţetă cu care o să mergem la farmacie să ne luăm pastile pentru dragostea neîmplinită.
Poate chiar o să se inventeze dragoste la plic – un plic cu hormonii emanaţi în corp atunci când eşti îndrăgostit, dar cu efect de scurtă durată şi nu la fel de dăunător organismului.
Poate se încearcă înlăturarea chestiilor care ne mai fac umani. Poate până la urmă o să ajungem într-o societate precum cea din „Minunata lume nouă” a lui A. Huxley unde nu existau sentimente, exista doar sex, copii creaţi în eprubete special pentru a conduce, a fi conduşi şi a face muncile de jos iar totul se baza pe condiţionare.
Problema este că nu s-a modificat numai conceptul de „dragoste” faţă de cel pe care îl cunoşteam de mii şi sute de ani. Mi-e greu să cred că oamenii din Evul Mediu nu s-au iubit. Astfel, pe lângă modificarea conceptului de „dragoste” este normal că s-au modificat şi modalităţile, şi evoluţia acestuia şi mai ales mentalităţile umane.
Mai nou cele mai multe sinucideri sunt datorate neîmplinirii amoroase. Nu putem da vina doar pe cantitatea de dopamină, serotonină sau alţi neurotransmiţători, atâta timp cât suntem înzestraţi cu raţiune. Se poate ca aceştia să sufere de comportamente deviante şi tulburări obsesiv-compulsive dintotdeauna care să fie activate odată cu „îndrăgostirea” dar mi se pare puţin exagerat să blamăm întreg conceptul acesta de „dragoste” pentru finalităţile unor acţiuni ale unor oameni cu probleme.
Vorbesc din perspectiva unei femei de 22 de ani care a trecut prin câteva relaţii neadecvate dar care a fost îndrăgostită de vreo 2 ori – deci ştiu cum e şi cum îţi poate afecta comportamentul. Dar până la urmă lupul îşi schimbă doar blana nu şi năravul, iar eu încă trăiesc, mi-am lăsat venele să crească şi nu vreau să mă am pe conştiinţă. Unii se luptă cu cancerul, malformaţii congenitale sau altfel de dizabilităţi vizibile dar totuşi preţuiesc fiecare zi din viaţa asta scurtă iar alţii suferă de dragoste şi îşi ia zilele înainte de vreme. Nu e ironic?
E totuşi bine că aceeiaşi cercetători au ajuns la concluzia că dragostea durează 4 ani. Deci dragostea eternă durează...4 ani. Dacă rezişti în tot acest timp ai scăpat de boală! :D
Dragostea nu poate să-ţi ia minţile dacă le ai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu