"Lumea e, poate, schiţa rudimentară a vreunui zeu copilăros, care a abandonat-o la jumătate, ruşinat de execuţia deficientă; e opera unui zeu subaltern, de care zeii superiori se amuză; este producţia confuză a unei divinităţi pensionate şi senile, care a şi murit." David Hume


Lumea în care trăim e o lume minunată în care nimic nu e ceea ce pare, "o cuşcă de nebuni" cum spunea Tommaso Campanella! Sper să vă trezească la realitate într-un mod optimist această incursiune!

Enjoy:)




vineri, 26 august 2011

Ungaria de România

Pot să afirm cu mâna pe inimă că sunt o persoană destul de echilibrată care nu are idei preconcepute despre oameni şi încearcă să cunoască omul în particular înainte de a-şi forma o părere. Nu sunt rasistă, nici xenofobă dar nu mă pot abţine să nu ţin cu ţara mea - că doar suntem în aceeaşi echipă.

După ce că o parte a comunităţii rrome ne-a dus faima de cerşetori, hoţi şi altele, peste hotare, până şi la noi acasă membrii altei comunităţi încep să "ne ia de maimuţoi".

Accesele de superioritate mimată precum şi pretenţiile pe care cetăţenii de naţionalitate maghiară le-au avut dintotdeauna la noi în ţară au ajuns să depăşească nu doar limitele normale ale bunului simţ ci şi limitele legale.

Mai nou extremiştii maghiari visează la monedă pentru Ţinutul Secuiesc. Senatorul social democrat Lia Olguţa Vasilescu a menţional pe blogul personal că extremiştii maghiari ar urma să decidă, pe 27 august, la Tuşnad, înfiinţarea unei monede paralele cu leul românesc şi care să circule în Ţinutul Secuiesc, sub denumirea de „sic”. Moneda ar trebui să fie utilizată în cele trei judeţe pe care maghiarii bolnavi de autonomie visează să le unească în aşa numitul “Ţinut Secuiesc” - Harghita, Covasna şi Mureş.

Se pare că vor să-şi facă ţara lor în ţara noastră. După ce au cerut să aibă propriile regiuni în cazul reorganizării teritoriale, acum au în plan să aibă bancă şi monedă proprie pe teritoriul românesc unde doar BNR-ul are capacitatea de a bate şi emite monedă, şi presupun că mai lipseşte ca puţinii români care locuiesc prin zonă să fie alergaţi cu torţe gen Frankenstein, să părăsească regiunile ca să poate fi maghiarii stăpâni la noi în ţară.

”Dar ce pretenţii să avem de la un prim-ministru, care, într-o hotărâre de Guvern, a recunoscut existenţa Ţinutului Secuiesc. De asemenea, Boc ştie că există steaguri maghiare pe instituţiile statului şi nu ia nicio măsură prin structurile pe care le are în subordine. Mai mult, premierul nu are niciun fel de reacţie publică la toate declaraţiile împotriva unităţii statului român făcute de înalţi oficiali maghiari” - afirmă senatorul PSD sus menţionat.

Ar trebui să avem pretenţii, să nu avem probleme că doar suntem români, asta e ţara noastră şi suntem majoritari aici. Şi totuşi ma crucesc de ceea ce văd în jurul meu!
Nu sunt conservatoare dar domnul acesta are dreptate: "Este timpul ca România să spună stop nebuniei extremiste maghiare!"
O zi excelentă, românilor!!!!!

sâmbătă, 13 august 2011

And I say Romania is my country

Tocmai ce m-am întors dintr-o vacanţă de 10 zile în Italia. Din punct de vedere arhitectural, cultural şi artistic trebuie să acceptăm faptul că e o ţară extraordinară. Sunt foarte multe de văzut atât peisaje naturale spectaculoase cât şi arhitecturale. Trecând peste faptul că Italia a ştiut să-şi întreţină valorile, vroiam să ajung la ceea ce se numeşte brand, ulterior brand de ţară.

După cum bine se ştie brandul nostru de ţară e o frunză care ne îndeamnă să explorăm Grădina Carpaţiilor. Ori am fost văzuţi dintr-o perspectivă blondă ca fiind nişte pădurari, ori nişte ţarani.
A fost destul de super să văd Toscana, Florenţa, Veneţia şi alte aşezări cu valoare turistică cu propriile embleme, începând de la brelocuri la covoare, steaguri şi case.

Toată lumea ştie de Dracula, Vlad Ţepeş, Transilvania, până şi de Maramureş. Ştiu că avem munţi şi peisaje frumoase, dar majoritatea mă întrebau - de la tineri de 24-25 de ani până la pensionari de 80 - ce reprezintă frunza? WTF!!! Chiar aşa, la ce s-o fi gândit cu frunza, la boscheţi şi la derivatele substantivale ale cuvântului? Trist!

Din turism nu prea mai câştigăm mai ales că bulgarii ne suflă în fiecare an o mare parte din turişti - şi nici nu mă miră. Aceeaşi Românie! Mi se făcuse dor la un moment dat de România, de români, dar o întrebam pe mama ceva în română şi-mi răspundea vânzătorul. Aceeaşi Românie a făcut ca o mulţime de români să populeze plaiurile străine. Până la urmă o să rămână Băse, Helena şi Grădina Carpaţilor de explorat pentru ei doi - angajări nu se mai fac, pensiile se îngheaţa, salarii de mizerie. Parcă suntem în Divina Comedie a lui Dante - mai avem mult până la Paradis! Dar să ne bucurăm de concediu cât încă mai e - într-un mod cât mai economic gen: o doză de suc/bere, o pungă de seminţe la pescuit :)) Have fun! I will do this :D