Demisie oficială

Subsemnata,
Vă aduc la cunoştinţă hotărârea irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum în mod abuziv.
După o analiză amănunţită a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de cinci ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.
Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi
aşteaptă.


Vreau să fiu mândră de bicicleta mea cea albastră, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.
Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca.
Vreau să stau întinsă la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel.
Vreau să mă simt o învingătoare când termin seturile la elastic sau sar coarda cu fetele în stradă.
Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, trei cântecele, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.
Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam.
Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la vafă sau a unei pungi de pufuleţi cu cacao.


M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare.
Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă, ş.a.m.d.
Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate, care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei zmeiade?

Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţii ale echipajului "Speranţa", navigând cu "Toate pânzele sus" şi pe mama citindu-mi despre Iosif şi fraţii săi. Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toata lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericită!


Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta lui frate-mio cu speranţa că nu mă va certa când o să mă vadă; citind "Coliba Unchiului Tom", ascunsă în coliba mea proprie înjghebată din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii sau îmbrăcată cu hainele soră-mii, pantofii maică-mii şi un ruj găsit pe sub mobilă (probabil tot al soră-mii!) să defilez în faţa oglinzii suspendate pe peretele din hol imaginându-mi că sunt o prinţesă.


Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de
proprietate, credit-carduri, iarbă netăiată, computerul virusat şi faptul că maşina a începe să vrea la mecanic.

Vă asigur că nu o să fiu pusă în încurcătură atunci când o să fiu întrebată: "Ce-o să te faci când o să creşti mare?", deoarece acum ştiu: vreau să fiu COPIL. Gata cu plecatul la serviciu când ar
trebui să dorm şi să-l visez pe Harap-Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane. Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu durerile de spate, păr grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe sau dinţi de porţelan. Nici gând! Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Nu vreau să mai cresc!

Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Vreau să am iarăşi cinci ani şi jumătate şi să stau în braţele lui Moş Crăciun, şi să cred cu adevărat în el şi în ceea ce îi zic. Vreau să cred în magie, să cred ce-mi zicea mama că dacă nu sunt cuminte spiriduşii Moşului mă văd şi vreau să cred în poveşti. Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MICĂ!

Semnat:
YO !

P.S. Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot? ...